De’ale unui mojic român în străvechea Britanie

Gogu se trânteşte ostenit între pernele de pe sofa şi ofteză prelung. Grimasa lui e de neînlocuit. Ridurile din colţurile ochilor sunt parcă mai numeroase, şi pe frunte, printre firele de păr retezate drept şi scurt, se zăresc tot mai multe nuanţe de gri. Buzunarul stâng al pantalonilor atârnă greoi pe marginea canapelei. Gogu şi-a îndesat, nepăsător, încă un pumn de gloanţe imaginare lângă revolverul la fel de imaginar.

Se apropie ziua colectării chirie şi vecinul său pare că s-a evaporat în atmosferă. A trecut deja o săptămână de când se joacă de-a Harry Potter şi mantia invizibilă iar el s-a săturat să se prefacă prostește că nu-l vede. Îl vede, și îl vede extraordinar de bine, și pe lumină și pe întuneric, de parcă ar avea lipită pe nas o pereche de ochelari cu infraroșu. Vecinul se perindă de-a lungul coridorului, lent și fără vâlvă, ținându-se ca un nevăzător de pereți. Își face treburile de parcă ar fi îmbrăcat în amortizoare și apoi se retrage în vizuina din care izvorăște o aromă nemaipomenită de hamei și tutun ieftin.

În bucătărie pe frigider stă lipită o bucată de hârtie pe care scrie, cu litere mari, îngroșate cu pixul: ”Pe data de 25 se strânge chiria”. E 29, deja, și Gogu mai că tremură de nervi că a depășit cu o zi termenul și vecinul încă se joacă de-a Omul invizibil. Unde mai pui că nici măcar Giolgău nu îl poate ajuta pentru că banii sunt pe card și cardul e la tata.

Subit, Gogu se reapucă de fumat deși stomacul lui a devenit, în timp, un sac de nervi ce dă pe dinafară. Se așează pe scaunul alb de plastic și ignorându-i scârțâitul sudează țigările în așteptarea unei soluții. Trec două ore, trec cinci, se apropie de miezul nopții și vecinul a devenit nevăzut de-a dreptul. Supărat, Gogu se retrage în dormitor și-și aruncă ochii obosiți și încercînați înspre televizor, urmărind, însă, povestea ce se derulează în mintea lui nu cea de pe micul ecran.

Cum se face că vecinul nu are bani a doua lună la rând? Cu o săptămână în urmă, se bătea cu pumnii în piept că lipsa țigărilor din viața lui este echivalentă cu Apocalipsa așa că a plecat la târg să-și cumpere câteva cartușe ieftine. Nu au trecut nici măcar șapte zile de când se plimba țanțoș prin casă lăudându-se cum Giolgău și-a cumpărat smartphone, să simtă și el că e deștept. Gogu începe să numere semnele de întrebare ce defilează ca soldații prin fața ochiilor săi și cade într-un somn adânc și liniștitor. Calmul nu durează mai mult de zece minute că interfonul începe să sune din ce în ce mai zgomotos. Zăpăcit, sare din pat, și mai că își lipește ceasul de ochelari. 4:36. Răspunde și se aruncă, aproape terminat, înapoi în așternutul călduros. Vecinul, abia urcă scările, împiedicându-se în picioarele lui. Nimerește cumva yala și intră în apartament, zgomotos, bolborosind nemulțumit. E atât de beat că a pierdut și mantia lui Harry Potter și calitățile Omului invizibil, ba mai mult și-a pierdut și echilibrul, căzând de câteva ori pe lângă pat.

Dincolo de stratul gros de cărămizi, Gogu își ține strâns pe față perna din puf de gâscă. Somnul însă, îl răpește mai repede decât moartea.

Anunțuri

Şuşoteşte

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s